Back to Exhibitions

Album de familie „Sainciuc Rusu Ciobanu”

27 Aug 2024 - 15 Sep 2024

Album de familie „Sainciuc Rusu Ciobanu” – un eveniment expozițional cu creațiile „intime” ale celei mai valoroase dinastii de artiști din Chișinău (27 august – 15 septembrie 2024, la Arbor.art.room)

 

Asociația pentru cultură și arte Arbor invită publicul la vernisarea expoziției Album de familie „Sainciuc Rusu Ciobanu”, prima expoziție care reunește în afara căminului familial creațiile de valoare sentimentală ale celei mai distinse dinastii de artiști din stânga Prutului – pictorii Valentina Rusu Ciobanu și Glebus Sainciuc, și fiul lor Lică Sainciuc.

Ca și expoziția Reuniune de familie. Orlova–Șibaev, evenimentul acesta face parte din programul expozițional pe 2024 al Asociației Arbor, program menit să aducă la București nume consacrate ale artei contemporane din Basarabia și care a culminat în luna aprilie, la Muzeul Național al Țăranului Român, cu expoziția Culorile „dezghețului”. Satul basarabean în pictura anilor 1960, unde au putut fi admirate numeroase lucrări ale Valentinei Rusu Ciobanu și ale lui Glebus Sainciuc.

Expoziția Album de familie „Sainciuc Rusu Ciobanu” se vernisează pe 27 august 2024, într-o zi simbolică și de sărbătoare, în care Republica Moldova marchează 33 de ani de la proclamarea independenței sale de Uniunea Sovietică.

Ideea expoziției Album de familie „Sainciuc Rusu Ciobanu” își are sorgintea nu doar în excepționala arhivă personală – cu fotografii, documente și mărturii scrise despre viața familială și artistică a dinastiei Sainciuc Rusu Ciobanu – și în numeroasele portrete de familie, ci și în contextul istoric al celei de a doua jumătăți a anilor 1960 și al începutului anilor 1970, când o generație importantă de artiști plastici din URSS redau în pictură viața particulară a individului, anturajul nemijlocit al omului, importanța traiului decent, rolul familiei și al căminului, înnoirile din sfera confortului casnic etc. Printre ei se numără și Valentina Rusu Ciobanu, care a realizat pe aceste teme lucrările În parc (cca. 1966–1969, colecția familiei), Lunomobilul (1971, Muzeul Național de Artă al Moldovei/MNAM), Vizita medicului (1971, MNIM), În timpul liber (1973, MNIM), Mama și fiica (1980, colecția familiei), Copilărie (1980, Galeria de Stat Tretiakov). Fiul artistei, Lică Sainciuc, care a deprins meșteșugul picturii în atelierul părinților, va fi și el preocupat de această tematică, realizând în 1975 cele mai reprezentative lucrări, păstrate azi în atelierul artistului: Maternitatea lucrează fără întrerupere și Negura trecutului.

În expoziție pot fi admirate lucrări de pictură de mare valoare sentimentală pentru membrii acestei familii, alături de ilustrații și mărturii fotografice, video – piese unicat, multe expuse pentru prima dată în public.

 

BIOGRAFIILE ARTIȘTILOR

Glebus Sainciuc

1919, Chișinău – 2012, Chișinău

Educație: Institutul Politehnic din București, specializarea arhitectură (1942–1944). Absolvent al Școlii Republicane de Arte Plastice din Chișinău (1947).

Biografie artistică: A pictat portrete și tablouri tematice, transmițând energia modelului prin forme generice, tratate liber. Figurile visătoare, uneori șirete ale unor fete tinere sau ale unor prieteni din anturajul intelectual al artistului sunt zugrăvite cu căldură. Curăției sufletești a personajelor îi corespunde armonia culorilor stinse, apropiate sau contrastante. Când înfățișează datini populare, artistul surprinde cu umor bonom emoțiile sătenilor. A activat de asemenea ca grafician și creator de măști din papier mâché, unele reprezentând în mod teatral diferite personalități din lumea artei.

Valentina Rusu Ciobanu

1920, Chișinău – 2021, Chișinău

Educație: Școala de Arte Plastice din Chișinău (1938–1940), Academia de Arte Frumoase din Iași (1942–1944). Absolventă a Școlii Republicane de Arte Plastice din Chișinău (1947).

Biografie artistică: A abordat toate genurile artelor plastice, alegându-și teme complexe. De la pictura tonală spațială a trecut, cu ajutorul unui desen simplificat și al decorativismului, la o expresivitate apropiată de arta naivă, după care a realizat compoziții cu un simbolism polisemantic, accentuând conturul volumelor și punând în contrast zone temporal-spațiale diferite pentru a transmite o stare de neliniște metafizică.

Lică Sainciuc

1947, Chișinău

Educație: Absolvent al Institutului Politehnic din Chișinău, specialitatea arhitectură (1971).

Biografie artistică: A pictat portrete și compoziții de factură hiperrealistă și suprarealistă, precum și peisaje din Chișinăul istoric caracterizate prin precizie și detalii minuțioase. Se numără printre pictorii experimentaliști care au căutat să-și inoveze limbajul plastic cu ajutorul materialelor netradiționale, precum aerograful (cu tempera, tuș, acuarelă lichidă/ecoline). Și-a dedicat cariera artistică graficii de carte, fiind și primul autor de grafică pe calculator din Republica Moldova. Este autorul și ilustratorul a peste 100 de cărți pentru adulți și copii, cel mai cunoscut rămânând abecedarul Albinuța cu ilustrațiile maestrului la textele lui Grigore Vieru.

Victor Rusu Ciobanu

1911, Tbilisi – 1981, București

Educație: Absolvent al Școlii de Bele-Arte din Chișinău (1937) și al Academiei de Arte Frumoase din Iași (1939).

Biografie artistică: A practicat gravura în lemn și linoleum, litografia și desenul în cărbune și tuș. A realizat portrete și peisaje industriale, precum și peisaje ale satului românesc. Interesat de teme cosmice, a reprezentat animale imaginare, semne hieratice, simboluri ale zodiacului și ale astronomiei. A ilustrat cărți ale unor importanți poeți români – Vasile Alecsandri, George Coșbuc, Radu Theodoru – și a fost autorul romanelor istorice Dacia Felix (1968), Fiul adoptiv (1975) și Un destin aparte (1980).

 

PROGRAM DE VIZITARE:

Arbor.art.room (str. Transilvaniei 11, sector 1, București)

27.08.2024 (vernisaj)

16.00 – 20.00Album de familie. Sainciuc Rusu Ciobanu afis print

28.08–15.09.2024

15.00 – 18.00│miercuri–vineri

12.00 – 18.00│sâmbătă

Închis│duminică–marți

  • Date: 27 Aug 2024 - 15 Sep 2024
  • Location:Arbor.art.room, Bucharest
  • Curators:Victoria Nagy Vajda

The Open Art © 2020. All Rights Reserved